Scrisoare catre bunicul meu

Draga bunicule...sau tataie...oricum ti-as fi spus daca as fi avut sansa sa te cunosc,
        De cand ai plecat, lasand lacrimi neuscate pe chipurile familiei tale, de cand ne-ai lasat singuri pe toti in mocirla numita viata, lucrurile s-au mai schimbat....Pentru inceput... m-am nascut... Si de cand m-am nascut toti am inceput sa iti simtim lipsa din ce in ce mai mult.
        Pana sa merg la gradinita nici nu stiam ce inseamna termenul "bunic".
        Cand am intrat la gradinita in grupa mica, mereu ii vedeam pe colegii mei cum isi luau bunicii in brate in fiecare zi, fericiti ca dupa gradi se duc in parc si petrec mult timp impreuna...TU NU AI FOST ACOLO!
        Cand mergeam in parc de mana cu mamaie, vedeam multe cupluri de varsta voastra care se tineau de mana si petreceau dupa-amiezi minunate....TU NU AI FOST ACOLO!
         Cand am desenat primul portret de familie, TU AI FOST ACOLO!! TU TE-AI AFLAT ACOLO, chiar daca nu stiam cum arati, cum te imbraci sau cum zambesti.... Te-am avut in inima mea inca din copilarie...
         La scoala in clasa I cand invatatoarea m-a rugat sa fac un arbore genealogic, TU AI FOST ACOLO,chiar daca nu am stiut cum te cheama, mama mea completand numele tau.
         Acum, cand ma uit pe strada si ma uit la cat de norocosi sunt unii copii care au un batran aproape, ma gandesc la cat de mult imi lipsesti si cat de mult as fi vrut sa te cunosc...
   Sper ca ai realizat acolo, unde esti tu, nu conteaza unde, ca ai facut cea mai mare greseala alegand sa pleci si sa nu te mai intorci...